Istoric al grupului:

În contextul filosofico-religios la care subscriem e la mintea cocosului să răspunzi la întrebarea: ‘cine a fost mai întâi, oul sau găina?’. Si totusi, când e vorba să găsesti nucleul de plecare al grupului Enthousiasmos trebuie sa “o clocesti” bine mai întâi, pentru “a nu cânta cocosul” înainte să-ti prezinti teoria.
   
Ca să nu fie cu supărare o sa dăm prioritate oului cu coaja mai subtire, adică a celui care s-a deschis mai întâi. Si as vrea să clarificăm de la început că citirea acestui istoric nu va avea ca efecte secundare omiterea unui mic dejun (presupunând consumarea produselor ovo), hepatită sau gripă aviară. Iar ca prevenire internă, nu se va repeta parte a istoriei călătoriei lui Guliver, unde motivul confictului era la care capăt să se ciocneasă oul: la cel ascutit sau la cel rotund.
  
Revenind in ograda noastra, mi-aduc aminte de un program muzical special în biserica noastră micută de tară, ocazionat de vizita grupului bărbătesc “Vestitorii Diminetii” la Sinersig (nu scap ocazia de a face localitatea-mi de provenienta cu 10% mai populară în următoarele sondaje). La ceva timp după acel eveniment de cultură am avut ocazia să aud un alt quartet bărbătesc, de data asta înregistrat, care mi-a atins coarda sensibilă a sufletului. Erau patru băieti de la Institutul Teologic, ba trei; dar nu îi chema Luca si Matei. Era vorba de Sorin Petreacă - tenor 1, Viorel Rosca - bariton, Marius Fudulu (pe-atunci) – tenor 2 si Lucian Toma sau Lucian Onită - bas. Toti cu drag de muzică si cu dorinta de a folosi talantul primit de la Tatăl armoniei. Primii trei au ajuns pastori în tot atâtea conferinte: Moldova (Marius), Transilvania de Sud (Vio) si Oltenia (Sorin).
  
O altă generatie ,cu aceeasi “slabiciune”, a dus la aparitia unui dublu quartet de data aceasta. Sapte din acelasi an si un boboc mai mare: Denis Socolean si Adită Petreacă – tenori 1, Cristian Bobocea si Karcsi Szasz tenori 2, Bogdan Gheorghită si Cornel Dărvăsan – baritoni si Eduard Ciobanu si Adrian Amarandei – basi. Asta se întâmpla in iarna lui 1996/primăvara lui 1997. Prima aparitie purtând numele institutiei a fost la Festivalul de creatie si interpretare de la Ploiesti, în martie1997. Problema numelui s-a pus în momentul în care a fost nevoie să se scrie diploma. Nefiind pregătiti cu nume de acasa, am acceptat numele din oficiu: ITAGU, la care am adăugat mai târziu, prin vot liberalizat, prenumele Costel. La criza noastră de identitate s-a mai adăugat si stampila de pastori/lăutari (a fost de fapt unul din două, dar nu ne-am putut hotărî s-am rămas cu amândouă). Mai târziu o soră din Piatra-Neamt a pus puctul pe „i” rugându-se în cadrul unui program muzical pentru „Cămăsile albastre”. De frică să nu fim confundati cu un ordin călugăresc (unii erau căsătoriti deja, iar altii aveau intentii serioase) l-am împuternicit pe „domnul lingvist” (Bogdan) să vină cu un nume si cu dictionarul. Si-asa, într-o zi cu muză, în casă nouă – la Cernica, veni si numele Enthousiasmos. Am convenit pentru un nume format dintr-un singur cuvânt pentru ca si asa era nevoie de explicatii suplimentare ori de câte ori îl foloseam pentru a ne prezenta.
    
Si Bogdan spunea cam asa: „Enthousiasmos provine din limba greacă, fiind compus din două cuvinte: „en” însemnând în si „theos” însemnând Dumnezeu, de unde avem „teologie” sau „teofanie”. Expresia în sine descrie starea profetului, chiar a magicianului sau vraciului când se afla sub influenta duhului. Iar noi ne vrem în Dumnezeu, iar armonia si cuvântul să fie sub influenta divinului, a Duhului Sfânt. Amin”
După ce Cristi Bobocea a plecat în anul de practică, Denis Socolean a plecat în Statele Unite, iar Cornel Dărvăsan era dedicat trup si suflet evanghelizării la Ploiesti unde făcea practică pastorală, configuratia stabilă de octet s-a redus la cinci: câte unul de voce si doi basi. Printre solicitările primite am fost invitati de Marius Stănescu să cântăm la inaugurarea bisericii din Buhusi, judetul Bacău, unde era pastor la vremea respectiva. La acelasi eveniment se dorea prezenta vechiului quartet, dar din nefericire nici unul dintre basi nu a putut fi prezent. Dumnezeu a întors răul în bine asa că ne-am potrivit ca doua piese de puzzle pentru a forma un dublu quartet. Ne-a plăcut cum a sunat armonia împreună, asa că am început să visăm la înregistrarea unui album în noua formulă.
    
Anul 1998 a fost anul de înregistrări. Nu mai putin de 3 albume s-au născut în acel an: Reverberatii, Jubilatie si Fascinatie. Nu pot să uit saptămânile petrecute în studioul Radio Vocea Sperantei din Bucuresti: dormitul pe mochetă, căldura năucitoare din studio care nu ne permitea să înregistrăm mai mult de o strofă dintr-o piesă, având un responsabil cu deschiderea si închiderea usii de la balcon pentru o gură de aer proaspăt si eventual o palmă de vânt. Mâncam ce găseam pe la tonetele de la poalele blocului sau de „sărbători” mâncam câte un chebab de la Piata Obor. Vali Bogdan a fost cu noi pe baricade si printre cei care au avut de suferit din cauza programului prelungit a fost si broasca testoasă ce-avea nevoie de apă proapătă când ne venea mai mare muza. În decembrie a aceluiasi an am fost în primul nostru turneu organizat de Radio Vocea Sperantei în câteva din orasele cheie ale României (Bucuresti, Timisoara, Arad, Cluj-Napoca, Târgu-Mures, Bacău si Iasi). Am mai cântat pe ici si colo la diferite evenimente, cum ar fi: nunti, inaugurări de case de rugăciune (Târgu-Mures, Arad – Salem, Cernica), întâlniri ASI (românesc) sau aniversări (10 ani in FM – Radio Vocea Sperantei) si evanghelizări (Târgu-Mures, Chisinău). Nuntile celor din formatie au stârnit muza autohtonă, presărând repertoriul cu piese originale. 
În 1999 am avut ocazia să cântăm pentru „Fapte 2000” unde Steve Darmody ne-a auzit pentru prima dată si s-a gândit să ne organizeze un turneu în Statele Unite. Astfel că trecând hopul vizei, am petrecut vreo cinci săptămâni cutreierând America, în special câteva din locurile cu concentratie românească semnificativă: Loma Linda, Chicago si Atlanta. Întorsi acasă, am înregistrat un nou album „Pe aripi de vultur”. În toamna aceluiasi an am participat într-un alt turneu prin tară împreună cu corul studentilor „Amicus”. Anul următor, primind curaj, ne-am aventurat în al doilea turneu în Statele Unite, organizat de Marius Stănescu împreună cu prieteni mai vechi sau pe care îi cunoscusem cu un an înainte. Un rol deosebit l-a avut Vio în orientarea în teritorii neumblate si conducerea microbuzului; Bogdan în prezentare, Adită la pian si noi ceilalti la armonie. Am călcat teritorii noi cum ar fi Sacramento, Portland, New York si ceva obiective turistice.
  
Anul 2001 a fost anul absolvirii pentru noi, cei mai mici. Si în acelasi an am făcut un pas vecin cu nebunia plecând în grup la Andrews University pentru continuarea studiilor si căutând o modalitate de a fi aproape pentru cel putin câtiva ani. Karcsi si Cornel s-au hotarat sa rămâna si sa lucreze în tară. În iarna aceluiasi an ne-am întors în România pentru o campanie de evanghelizare la Brasov, împreună cu evanghelistul David Asscherick si sponsorul principal al actiunii: Dan Popa. A fost ocazia mea de a-i schimba numele si domiciliul iubitei mele. O iarnă de neuitat. Si pentru ca acomodarea să fie mai usoară, am continuat să cântăm prin locuri mai apropiate in timpul scolii si să planificăm un nou turneu pentru vara lui 2002. Un conflict de genul „care capăt al oului cedează mai greu” ne-a lăsat fără Marius în turneul din vara aceea. Prestigiul de cocos la curtea boierească ne-a ambitionat să mergem înainte fără el, iar pe el să stea acasă. Ne-a trebuit o perioadă bună să trecem peste creasta orgoliului si sper ca asta si altele de genul acesta să ne fi maturizat. Si pentru a îndulci atmosfera, în acelasi turneu am aflat că Sorin si Camelia Petreacă au câstigat la loteria vizelor.
  
Începând cu 2003, văzând eu că nimeni nu se înghesuie (Teo avea tot play ground-ul), m-am gândit împreună cu Rozalia să ne îngrijim de viitorul Enthousiasmos. Asa că în aprilie am dat tonul cu Jonathan – acum are deja 5 ani (aproape 6) si un fratior de 9 luni – Cassian Darius. Au urmat altii: Andrada si Vanessa (Adită si Delia), Alex si Karina (Edi si Raluca), Nathan si David (Cristi si Simona), Hadassa si Briseis (Marius si Gabi). Între timp fiecare s-a asezat la casa lui (proprietate sau chirie): Edi si Vio în zona Portland, Oregon, Cristi si Adită în statul Washington, Marius si Adi în Illinois (pentru o vreme Marius e in Romania), Sorin în Georgia, Edi Petreacă, în Michigan si Sorin Soare in Hot Springs, Arkansas. Bogdan a decis să se întoarcă în Romania.
    
În ce priveste activitatea muzicală, ultima intalnire în formulă redusa a fost inregistrarile pentru noul album din Portland: Decembrie 1-15, 2008. Pana la urmatoarea intalnire ne-am retras fiecare la cortul lui continuandu-ne activitatea la nivel local si folosind din timpul liber pentru diferitele proiecte ale grupului (cum ar fi site-ul, planificare, pregatirea pieselor pentru masterizare) si tinand legatura prin internet sau telefon.
Fie ca entuziasmul acela de origine divină să nu moară niciodată si Cel care ne-a călăuzit până azi să ne poarte pe aripi de vultur pe mai departe. A Lui sa fie slava pentru toate din trecut, prezent si viitor.
Si ca să dăm dovadă că am învătat lectia istoriei, la noi în ogradă se-ntâmplă să-nvete oul pe găină, iar cocosul să nu se supere.